Edificii culturale si religioase
Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, cu secţii de etnografie şi artă populară (piese de port şi arhitectură populară, măşti populare, icoane, piese de industrie casnică), ştiinţele naturii (floră şi faună maramureşană). Muzeul Mineralogic din Baia Mare, cuprinde interesante şi neasemuite flori de mină.
Monumentul de la Moisei, ridicat în amintirea celor ucişi de nazişti în 1944 este sculptat de Vida Gheza, iniţial în lemn, iar ulterior în piatră.
„Cimitirul Vesel” de la Săpânţa (la 18 km de Sighetu Marmaţiei), unic în lume, uluieşte prin originalitatea sa. Crucile de lemn sculptate şi pictate de meşterul popular Stan Pătraş, l-au transformat într-un adevărat muzeu. Coloritul crucilor şi textele pline de umor eternizează ipostazele esenţiale ale vieţii şi evidenţiază vigoarea spiritului românesc care nu se teme de moarte.
Se poate spune că satele maramureşene reprezintă o imensă Galerie de artă populară. În zilele de sărbătoare decorul lor este completat de costumele localnicilor, puternic colorate, cusute cu migală şi fantezie; obiceiurile reprezintă originale demonstraţii de artă populară.
Vestitele porţi maramureşene sunt adevărate „cărţi de vizită” ale sculpturii în lemn. Măiestrit lucrate, ele au ca ornament elementul tradiţional pentru „Ţara Maramureşului”: semnul soarelui, simbolul vieţii. Cele mai frumoase astfel de porţi se întâlnesc în satele Săpânţa, Vadul Izei, Deseşti, Giuleşti. La Botiza - lăzi de zestre şi cergi, la Vişeul de Jos - port popular şi ţesături, la Bogdan Vodă - covoare şi împletituri, la Săcel - ceramică roşie nelustruită, cu motive de veche traditie.
Bisericile din lemn ocupă un loc aparte în fondul de aur al creaţiei populare din România, unice în lume prin formele şi ornamentele specifice stilului românesc. În satele maramureşene se întâlnesc numeroase astfel de construcţii care rămân expresia cea mai vie a măiestriei populare. Adevărate monumente de artă arhitecturală, bisericile încântă privirea cu linia lor zveltă, cu o surprinzătoare armonie a proporţiilor şi cu turlele lor avântate în căutarea infinitului. Unele dintre cele mai reuşite exemplare se află în localităţile: Bogdan Vodă (sec. XVIII, cu interior pictat), Surdeşti (1724, cu cel mai înalt turn din ţinut: 54 m), Moisei (1699), Bârsana (1780), Budeşti (sec. XVIIXVIII), Călineşti (1663, cu pictură din 1754), Rozavlea (1700, pictură murală din 1775), Botiza (1796), Ieud. Alte edificii religioase: Biserica „Sfânta Treime” din Baia Mare, ridicată de călugarii iezuiţi între 1717 - 1720, în stil baroc, Mânăstirea Izvorul Negru de lângă Moisei (1672).


